ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

DESPRE IUBIRE, TEATRU, FONDURI NERAMBURSABILE ȘI PROIECTE DE SUCCES

”Iubirea, tematica din acest an a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, este și energia ce stă la baza unui proiect de calitate pentru cetățeni”. La cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, a avut loc cel de-al patrulea seminar despre surse de finanțare a proiectelor din domeniul industriilor cultural – creative. 

La eveniment au participat 45 de persoane care doreau să afle cum pot transforma ideile sau proiectele despre proiecte culturale în planuri concrete, în acțiuni care reușesc să ia avânt, precum celelalte proiecte culturale care în aceste zile abundă în municipiul Sibiu.

”Sărbătorind cei 10 de ani de când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană în 2007, proiect finanțat de către Uniunea Europeană, precum și cei 10 ani de când România a devenit stat membru al UE, acest al patrulea seminar a oferit celor prezenți, care pot folosi ca și model de succes proiectele culturale din cadrul Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, aflat la cea de-a 24-a ediție, informațiile necesare pentru finanțare, aplicate pe nevoile organizațiilor reprezentate. Primăria Municipiului Sibiu, gazda tradițională a acestui tip de eveniment, a prezentat celor de față orașul care este un exemplu de proiect de succes, prin dezvoltarea vizibilă avută din 2007 până în prezent, care se datorează fondurilor europene atrase și a bunei gestionări. Dar și celelalte proiecte ce au atras fonduri în județul Sibiu și în întreaga Regiune susțin această dezvoltare, cum sunt și primele două proiecte semnate pentru finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 la nivelul României, prin care se alocă fonduri pentru reabilitarea unor obiective de patrimoniu istoric cultural din Sibiu”, a declarat domnul Simion Crețu director general ADR Centru.

În deschiderea seminarului, salutându-i pe cei prezenți în sală, președintele Festivalului, domnul Constantin Chiriac, a încercat să le ofere participanților la seminar informații esențiale care condiționează transformarea unei idei de proiect într-o manifestare de succes. Proiecte și activități centrate pe nevoile cetățenilor, recompense imateriale, nu financiare, recunoștința, aprecierea și apoi solicitarea de a fi implicați în alte evenimente în calitate de consultanți, sunt unele dintre aceste elemente care generează succes și motivează oamenii. Evenimentul a fost organizat de ADR Centru, prin proiectele CRE:HUB si Europe Direct, în colaborare cu reprezentanții Ministerului Culturii și Identității Naționale, fiind sprijinit de Primăria Municipiului Sibiu și de către Bursa de Spectacole Sibiu.

Îmbunătățirea politicilor de promovare și susținere a proiectelor din industriile creativ-culturale din Regiunea Centru, conectarea patrimoniului cultural la tehnologia modernă și societatea informațională, utilizarea realității virtuale în promovarea artei și culturii, dar și posibilitatea de a participa la vizite de studiu și schimburi internaționale de experiență în domeniul industriilor culturale și creative, au fost câteva dintre subiectele discutate în cadrul acestui seminar. De asemenea, în cadrul seminarului s-au prezentat informații privind finanțarea proiectelor prin programul ”Europa pentru Cetățeni”, respectiv cum se depun propunerile de proiecte; cum se completează formularul de cerere de finanțare și cum se alcătuiește bugetul pentru proiectele depuse la Programul ”Europa pentru Cetățeni”.

Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea susținută de reprezentanții Centrului Europe Direct Regiunea Centru, referitor la modalitățile de identificare a surselor de finanțare pentru transformarea ideilor creative în proiecte de succes, finanțarea proiectelor culturale prin Programul Europa Creativă, precum și complementaritatea altor surse de finanțare pentru realizarea ideilor de proiecte.

Alba Iulia, 17.06.2017

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121