ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

VREȚI SĂ AFLAȚI CE FONDURI NERAMBURSABILE SUNT DISPONIBILE PENTRU DOMENIUL CULTURAL – CREATIV SAU PENTRU PROIECTELE DEDICATE ACTIVITĂȚILOR CETĂȚENEȘTI?

Vă invităm să participați la seminarul organizat de către ADR Centru, prin Centrul de Informare Europe Direct Regiunea Centru, alături de Punctul ”Europa pentru Cetățeni”, din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale, precum și Bursa de spectacole de la Sibiu.

În 15 iunie 2017, începând cu ora 10.00, la Sala de consiliu a Primăriei municipiului Sibiu, veți afla informații utile privind fondurile nerambursabile în cadrul seminarului ce prezintă oportunitățile de finanțare oferite de Programul ”Europa pentru Cetățeni” și modalitățile de finanțare a proiectelor din domeniul industriilor cultural-creative.

Participarea este gratuită și oferă celor prezenți oportunitatea de a afla de la experți mai multe informații despre cerințele privind completarea unei cereri de finanțare, despre experiența celor ce au implementat proiecte deja finanțate pe aceste domenii sau chiar despre cum să vă găsiți parteneri în proiecte. Pentru a participa aveți nevoie doar de o idee originală de proiect și să fiți reprezentantul unui ONG, al unei autorități sau instituții publice, al unei organizații culturale, de tineret, de educație sau de cercetare sau al unor asociații ale orașelor înfrățite ori instituții cultură.

Seminarul, aflat la cea de-a patra ediție, va demara cu o secțiune informativă dedicată promovării sectorului cultural - creativ, în cadrul căreia veți avea oportunitatea să interacționați cu Grupul de lucru pentru promovarea Industriilor Culturale și Creative (ICC) constituit în cadrul proiectului de cooperare interregională CRE:HUB. În această parte a evenimentului participanții vor fi informați despre modalitățile de finanțare a proiectelor din domeniul ICC disponibile prin POR 2014-2020 și despre modul în care se poate îmbunătății acest program, astfel încât proiectele cultural-creative să beneficieze de oportunități de finanțare și alocări suplimentare.

Axându-se pe o componentă cultural-creativă, evenimentul va continua apoi cu o sesiune informativă în cadrul căreia se vor prezenta oportunitățile de finanțare oferite de Programul ”Europa pentru Cetățeni”, respectiv modul cum se depun propunerile de proiecte; cum se completează formularul de cerere de finanțare și cum se alcătuiește bugetul pentru proiectele depuse în Programul ”Europa pentru Cetățeni”.

La finalul evenimentului, reprezentanții Centrului Europe Direct Regiunea Centru, găzduit de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, vor prezenta alte informații cu privire la modalitățile de identificare a surselor de finanțare pentru transformarea ideilor creative în proiecte de succes.

Aveți alăturat agenda evenimentului și vă așteptăm să fiți alături de noi. După cele câteva ore petrecute cu noi, puteți să vă bucurați și de spectacolele de teatru, muzică și filmele pregătite de partenerii noștri în cadrul Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu, aflat la cea de-a 24 ediție (vezi program).

Vă rugăm să ne confirmați participarea până marți, 13 iunie 2017, completând formularul disponibil la link-ul: https://goo.gl/forms/ewp4aLDnIuSDIbmz1.

 Agenda eveniment

Alba Iulia, 6.06.2017

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121