ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

S-a publicat spre consultare ghidul pentru proiecte tehnologice inovative din cadrul Programului Operațional Competitivitate

S-a lansat în consultare publică ghidul pentru proiecte tehnologice inovative (Acțiunea 1.2.1 din cadrul Programului Operațional Competitivitate).

Această acțiune se adresează întreprinderilor mici, mijlocii și mari din România cu activitate de cercetare-dezvoltare, dar pentru care activitatea de cercetare-dezvoltare nu constituie obiectul principal de activitate. Partenerii eligibili sunt organizațiile de cercetare.

În cadrul viitorului apel, proiectele se pot adresa numai următoarelor domenii tematice prioritare:
• Bioeconomia
• Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, spaţiu și securitate
• Energie, mediu și schimbări climatice
• Eco-nano-tehnologii și materiale avansate
• Sănătate

Proiectele tehnologice inovative au ca scop realizarea unei inovări de produs (atât pentru bunuri cât şi pentru servicii) sau de proces, bazată pe exploatarea şi utilizarea cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnologice sau pe baza drepturilor de proprietate industrială, proprie sau achiziționată. Asistenţa acordată pentru acest tip de proiect va contribui la stabilitatea financiară a întreprinderilor care vor să fie performante pe piaţă prin producerea şi comercializarea unor produse noi sau substanţial îmbunătăţite.

Valoarea globală a acestui apel este de 281 milioane lei. Valoarea maximă a asistenței financiare nerambursabile acordate unui proiect este de 15.000.000 lei. Valoarea totală a oricărui tip de proiect din cadrul acestei acțiuni (costuri eligibile şi neeligibile) nu poate depăşi echivalentul în lei a 50 milioane euro.

Activităţile realizate de organizaţiile de cercetare partenere se finanţează cu 100% din costurile eligibile. Pentru întreprinderi, cotele de finanţare sunt variabile și se calculează ca procent din costurile eligibile ale proiectului, pe categorii de activităţi şi în funcţie de tipul întreprinderii (mare, mijlocie, mică).

Puteți să transmiteți comentariile dumneavoastră la Organismul Intermediar pentru cercetare până la data de 7 ianuarie 2017. Comentariile pot fi transmise pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Ghidul supus consultării este disponibil la adresa de internet:
http://www.poc.research.ro/uploads/Ghiduri%20noi/tehnologic_ghid_v5_29_11_2016.pdf 

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Navigând în continuare pe site-ul www.europedirect-adrcentru.ro vă exprimați acordul cu privire la politica de confidențialitate. Mai multe detalii aici. Sunt de acord