ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Ucraina, Republica Moldova şi Georgia tot mai aproape de UE

Uniunea Europeana şi guvernul interimar al Ucrainei au semnat, partea politică a Acordului de Asociere, cu prilejul summit-ului liderilor europeni de la Bruxelles, marcând astfel susţinerea europeană faţă de noile autorităţi de la Kiev.

Textul, semnat de către conducătorii celor 28 de state membre UE, vizează să ancoreze Ucraina la Uniune, angajând cele două părţi într-o asociere politică şi o integrare economică. Însă textul nu prevede un termen pentru aderarea Ucrainei la UE.

Doar primele capitole, „politice", ale acordului - trei din şapte - au fost semnate. Celelalte, care instituie o zonă de liber schimb şi prevăd o largă cooperare economică şi judiciară au fost amânate până după formarea unui guvern ucrainean rezultat din următoarele alegeri, prevăzute la 25 mai, şi până după lansarea unui program de asanare şi reforme economice.

Principalele puncte ale Consiliului European, în ceea ce priveşte Ucraina şi regiunea Parteneriatului Estic:

- Extinderea listei de 21 de oficiali şi oameni de afaceri ruşi vizaţi de sancţiuni cu încă 12 nume.
- Un ajutor financiar imediat de 1,6 miliarde de euro pentru Ucraina, bani lichizi, cu condiţia unui acord cu FMI. Suma ar urma să ajungă, prin contribuţiile BEI şi BERD, la 11,5 miliarde de euro.
- Comisia Europeană trebuie să creeze un plan urgent pentru sancţiuni economice care să fie impuse regiunii Crimeea.
- Comisia va discuta cu fiecare stat în parte despre interesele naţionale şi efectele pe care faza a treia de sancţiuni, cele economice, comerciale şi financiare, le-ar avea pentru ele.
- Comisia are termen până în iunie pentru a veni cu un plan pentru securitatea energetică a Uniunii.
- Liderii europeni au decis că R. Moldova şi Georgia pot semna acordurile de asociere şi liber schimb până în iunie.
- Summit-ului G8 care urma să aibă loc în iunie, la Soci, a fost anulat. El va avea loc la Haga, în format G7, cu Rusia exclusă temporar din grup, la Haga.

Veste bună pentru Republica Moldova şi Georgia: Semnarea acordurilor cu UE va avea loc până în iunie

UE preconizează să semneze acorduri de asociere asemănătoare cu Georgia şi Republica Moldova, alte două state care doresc să se apropie de UE şi să iasă din sfera de influenţă rusă. Cu scopul de a preveni un derapaj de la proces, liderii europeni au convenit joi să anunţe că această semnare va avea loc cel mai târziu în iunie.

Prezent la întâlnire, preşedintele României, Traian Băsescu a declarat că dacă cele două state vor avea toată documentaţia şi partea tehnică acoperită până la dineul informal din mai, semnarea poate avea loc şi atunci, a explicat Băsescu, adăugând: „Cu certitudine nu se va convoca un Consiliu (în mai, n.red.) şi se va semna la nivel de ambasador. Este şi opţiunea R. Moldova aici.

Acordul implică Ucraina şi UE la cooperare politică şi economică mai strânsa, deși majoritatea părților din acord referitoare la liber schimb vor fi semnate abia după ce Ucraina va organiza alegerile prezidențiale, in luna mai.

Sursa:http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_25891/Uniunea-Europeana-si-Ucraina-au-semnat-un-acord-istoric-de-asociere.html

 

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121